sâmbătă, 13 octombrie 2012

The Cranberries


   Trupa “The Cranberries” ne-a oferit joi seara la Romexpo un concert mult aşteptat, fiind susţinută de aproximativ 6.000 de fani care au aplaudat, au dansat şi au cântat împreună cu solista Dolores O’Riordan refrenele celor mai cunoscute piese.
   Rămasă in memoria publicului anilor ’90 datorită videoclipului piesei “Zombie”, trupa a adus fanii aproape de extaz când a cântat această melodie, care a încheiat seria primelor 18 piese ale concertului.
   Concertul a cuprins piese cu care “The Cranberries” au câştigat inima publicului de-a lungul timpului: “Just My Imagination”, “When You’re Gone”, “Linger”, “Free to Decide” (interpretată de Dolores la chitară acustică, după ce a primit in dar un buchet de trandafiri roşii, aluzie la numele ultimului album al trupei – “Roses”), “Salvation”. Piesa “Sunday” a fost interpretată live pentru prima oară după 12 ani.
   In lista pieselor au fost introduse şi câteva de pe albumul “Roses”: “Losing My Mind”, “Tomorrow”, “Show Me”, “Conduct” si “Schizophrenic Playboys”, dar şi două piese de pe albumele solo ale lui Dolores, “Ordinary Day” si “The Journey”.
   După a treisprezecea melodie solista a fost nevoită să intrerupa piesa Fire & Soul (de pe albumul “Roses”) deoarece unul din membrii formaţiei incepuse să cânte altceva. Incidentul a fost depăşit uşor cu ajutorul umorului solistei si al publicului.
   După “Zombie” si după 5 minute de chemări din partea publicului, trupa a revenit şi a mai interpretat trei piese, încheind concertul cu “Dreams”.
   În timpul concertului Dolores O’Riordan şi-a schimbat ţinuta de două ori. A început concertul într-o rochie argintie care îi dădea un aer adolescentin, după pauză a revenit intr-o rochie aurie, avînd pe cap un accesoriu care amintea de stilul flower-power, iar pentru bis a îmbrăcat o rochie roşie lungă.
   Fanii formaţiei spun “I’ll miss you when you’re gone” după plecarea trupei dar acest concert, ca şi altele care au avut loc la noi în ultima perioadă a arătat incă o dată că Bucureştiul are nevoie de o sală de concerte de mare capacitate, cu o acustică bună.
   La concertul de aseară acustica a lăsat foarte mult de dorit: vocea solistei, fără de care melodiile trupei parcă nu au suflet, s-a auzit nu tocmai bine, motiv pentru care un eveniment excepţional era cât pe ce să se transforme intr-o “Ordinary Day”. Aşteptînd ca organizatorii de concerte şi edilii Bucureştiului să dăruiască oraşului o astfel de construcţie, fanii se gândesc probabil la versul în jurul căruia gravitează melodia “Zombie”: “What’s in your head ?”