Scheme cu mineri

      Chipul colegului meu lovit in ziua de 13 iunie si imaginea minerilor care aranjau lumea la coada in Piata Crângasi mi-au revenit in minte de curînd, cind am vazut valurile de manifestanti veniti in Bucuresti pentru un motiv pe care ei nu il stiau prea bine dar care avea un nume. Acum 20 de ani, motivul se numea Iliescu. Saptamina care a trecut el s-a numit Basescu.

      Nu stim nici acum cum s-au derulat operatiunile in 1990. Stiu insa ca in 2010 angajati ai multor primarii din România au lipsit de la serviciu ca sa vina la miting, fiind amenintati ca daca nu asculta, vor fi dati afara. In consecinta, functionarii respectivi si-au inchis ghiseele in ziua respectiva. Cei care aveau nevoie de ei au rasuflat pe de o parte usurati ca au scapat temporar de scris doua – trei cereri de obtinere a unor formulare de cerere.
      In douazeci de ani tatuca schemelor a evoluat astfel : a renuntat la relatia cu minerii (un soi de adulter fata de imaginea trimbitata de salvator national si de deschizator de fronturi democratice) si a zimbit cuceritor catre liderii de sindicat pe care, cu ocazia unor negocieri tovarasesti, i-a pricopsit cu cite o avere de mare boier. Acestia din urma au vrut sa ii arate recunostinta intr-o forma mai rafinata si au chemat zeci de mii de oameni care erau nemultumiti de banii pe care ii primeau pentru munca pe care nu o prestau sa faca o noua revolutie. In zimbetul care de data asta razbatea din discursurile discipolilor se simtea convingerea ca numai la amintirea repetatelor scheme cu mineri din trecut, burghejii de azi o sa fuga mincind pamintul.
      N-a mers, asa ca imi este teama ca tatuca o sa reia schemele dure din trecut si ca, de data asta, alaturi de el o sa fie vrind – nevrind si unii « parterneri » luati de valul dosariadei penale si ma framinta o intrebare : care este viitorul ?