“Bǎ, noi sintem prosti. In loc sa facem autostrazi zdravene, care sa reziste 10 ani, de pe care sa luam taxe (pentru a le intretine), noi facem niste drumeaguri care se strica dupa 2 ani si in care trebuie sa bagam mereu alti si alti bani.”
Povestea cu autostrazile este numai un exemplu. Subiecte de genul acesta gasim la tot pasul. Constatari de acest fel auzim tot timpul: la serviciu, in discutiile cu colegii de birou, la intilnirile de familie, la iesirile la o bere cu prietenii, in scoli (de nivel superior).
Cel care constata in acest fel ca sintem prosti isi pastreaza totusi o rezerva de onorabilitate: el nu este prost ci numai toti ceilalti (eventual le acorda circumstante atenuante celor care asculta). Altfel spus, cel care constata se auto – separa de toata tara asta de idioti. România nu este tara lui.
Cum astfel de constatari facem cu totii intr-un moment sau in altul, daca facem suma acestor afirmatii, putem trage doua concluzii:
1) suntem cu totii prosti
2) Romania nu este tara noastra.
Pentru a iesi din acest impas al lipsei de orizont, trebuie ca mai intii sa ne identificam cu toata nechibzuinta, cu toata hotia si cu toate nedreptatile.
Trebuie sa ne recunoastem ca parte a tarii noastre, cu toate bunele si mai ales cu toate relele, sa recunoastem ca suntem vinovati cu totii – pentru a putea sa speram ca peste 50 de ani nepotii nostri vor vorbi despre Romania ca despre tara lor si nu ca despre o amintire.
Trecerea prin starea de vinovatie este o purificare, o treapta spre vremurile in care o sa ne placa tara noastra nu numai pentru verdele muntilor si soarele verii ci si pentru ceea ce facem fiecare si cu totii pentru ea.
Neputinta nu este o scuza. Lipsa de curaj este o crima.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu